Iov 7, textul
- 1Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
- 2Cum suspină robul după umbră, cum își așteaptă muncitorul plata,
- 3așa am eu parte de luni de durere, și partea mea sunt nopți de suferință.
- 4Mă culc și zic: ‘Când mă voi scula? Când se va sfârși noaptea?’ Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
- 5Trupul mi se acoperă cu viermi și cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă și se desface.
- 6Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului, se duc și nu mai am nicio nădejde!
- 7Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
- 8Ochiul care mă privește nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta și nu voi mai fi.
- 9Cum se risipește norul și trece, așa nu se va mai ridica cel ce se pogoară în Locuința morților!
- 10Nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia.
- 11De aceea nu-mi voi ține gura, ci voi vorbi în neliniștea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
- 12Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
- 13Când zic: ‘Patul mă va ușura, culcușul îmi va alina durerile’,
- 14atunci mă înspăimânți prin vise, mă îngrozești prin vedenii.
- 15Ah, aș vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!
- 16Le disprețuiesc!… Nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viața!
- 17Ce este omul ca să-Ți pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
- 18să-l cercetezi în toate diminețile și să-l încerci în toate clipele?
- 19Când vei înceta odată să mă privești? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
- 20Dacă am păcătuit, ce pot să-Ți fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus țintă săgeților Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
- 21Pentru ce nu-mi ierți păcatul și pentru ce nu-mi uiți fărădelegea? Căci voi adormi în țărână și, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”