Iov 8, textul
- 1Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis:
- 2„Până când vrei să vorbești astfel și până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?
- 3Oare va răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
- 4Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului.
- 5Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu, dacă rogi pe Cel Atotputernic,
- 6dacă ești curat și fără prihană, atunci, negreșit, El va veghea asupra ta și va da înapoi fericirea locuinței tale nevinovate.
- 7Vechea ta propășire va fi mică față de cea de mai târziu.
- 8Întreabă pe cei din neamurile trecute și ia aminte la pățania părinților lor.
- 9Căci noi suntem de ieri și nu știm nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră.
- 10Ei te vor învăța, îți vor vorbi și vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
- 11‘Crește papura fără baltă? Crește trestia fără umezeală?’
- 12Fiind încă verde și fără să se taie, ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
- 13Așa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, și nădejdea celui nelegiuit va pieri.
- 14Încrederea lui este zdrobită, și sprijinul lui este o pânză de păianjen.
- 15Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ține.
- 16Cum dă soarele, înverzește, își întinde ramurile peste grădina sa,
- 17își împletește rădăcinile printre pietre, pătrunde până în ziduri.
- 18Dar, dacă-l smulgi din locul în care stă, locul acesta se leapădă de el și zice: ‘Nu știu să te fi cunoscut vreodată!’
- 19Iată, așa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieții lui; apoi din același pământ răsar alții după el.
- 20Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană și nu ocrotește pe cei răi.
- 21Ba încă, El îți umple gura cu strigăte de bucurie și buzele cu cântări de veselie.
- 22Vrăjmașii tăi vor fi acoperiți de rușine, iar cortul celor răi va pieri.”
