Sari la conținut

1 Împărați

1 Împărați 19

21 de versete · 2 predici

1 Împărați 19, textul

  1. 1Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum ucisese cu sabia pe toți prorocii.
  2. 2Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei.”
  3. 3Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat, ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care ține de Iuda, și și-a lăsat slujitorul acolo.
  4. 4El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr și dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.”
  5. 5S-a culcat și a adormit sub un ienupăr. Și iată, l-a atins un înger și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă.”
  6. 6El s-a uitat și, la căpătâiul lui, erau o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. A mâncat și a băut, apoi s-a culcat din nou.
  7. 7Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins și a zis: „Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”
  8. 8El s-a sculat, a mâncat și a băut și, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.
  9. 9Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră și a rămas în ea peste noapte. Și Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”
  10. 10El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața!”
  11. 11Domnul i-a zis: „Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.
  12. 12Și, după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire.
  13. 13Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”
  14. 14El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața.”
  15. 15Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc și, când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.
  16. 16Să ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca împărat al lui Israel și să ungi pe Elisei, fiul lui Șafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.
  17. 17Și se va întâmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu și pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.
  18. 18Dar voi lăsa în Israel șapte mii de bărbați, și anume pe toți cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal și a căror gură nu l-au sărutat.”
  19. 19Ilie a plecat de acolo și a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, și el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el și și-a aruncat mantaua pe el.
  20. 20Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie și a zis: „Lasă-mă să sărut pe tatăl meu și pe mama mea, și te voi urma.” Ilie i-a răspuns: „Du-te și apoi întoarce-te, dar gândește-te la ce ți-am făcut.”
  21. 21După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors și a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea și a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie și a fost în slujba lui.

Predici pe 1 Împărați 19

Citat și în

Referințe și trimiteri20 de versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 11 Împ. 18:40
  2. 2Rut 1:171 Împ. 20:102 Împ. 6:31Prov. 27:1Ex. 10:282 Împ. 19:27-28
  3. 3Gen. 21:31Mat. 26:70-74Mat. 26:56
  4. 4Iona 4:3Num. 11:15Iona 4:8Ier. 20:14-18Fil. 1:21-24
  5. 5Ps. 34:7Fapte 12:7Evr. 13:5Gen. 28:11-15Dan. 10:9-10Evr. 1:14
  6. 6Mat. 4:111 Împ. 17:6
  7. 7Ps. 103:13-14
  8. 8Deut. 9:18Ex. 34:28Ex. 24:18Ex. 3:1Mat. 4:2Luca 4:2
  9. 9Gen. 3:91 Împ. 19:13Ier. 2:18Gen. 16:8Ex. 33:21-22
  10. 101 Împ. 18:4Ex. 34:141 Împ. 18:22Rom. 11:2-41 Împ. 18:30Ex. 20:5
  11. 11Ezec. 1:4Ps. 50:3Is. 30:30Iov 38:1Evr. 12:26Ex. 34:2
  12. 12Iov 4:16Zah. 4:6Deut. 4:33Deut. 4:11-12Iov 33:7Ex. 34:6
  13. 131 Împ. 19:9
  14. 15Ier. 1:10Is. 45:12 Împ. 8:7-15
  15. 162 Împ. 9:1-142 Împ. 2:91 Împ. 19:19-212 Împ. 2:15
  16. 172 Împ. 13:222 Împ. 13:32 Împ. 8:12Osea 6:52 Împ. 10:32
  17. 18Rom. 11:4-5Is. 1:9Is. 10:20-22Osea 13:2Ps. 2:12Fil. 2:10
  18. 192 Împ. 2:82 Împ. 2:13-14Ps. 78:70-721 Sam. 28:14
  19. 20Mat. 8:21-22Luca 9:61-62Fapte 20:37
  20. 212 Sam. 24:222 Tim. 4:11Filim. 1:13Ex. 24:13Luca 5:28-29

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.