Matei 22, textul
- 1Isus a luat cuvântul și le-a vorbit iarăși în pilde. Și a zis:
- 2„Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
- 3A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au vrut să vină.
- 4A trimis iarăși alți robi și le-a zis: ‘Spuneți celor poftiți: «Iată că am gătit ospățul meu; juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata, veniți la nuntă».’
- 5Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui și altul la negustoria lui.
- 6Ceilalți au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât.
- 7Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea.
- 8Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici de ea.
- 9Duceți-vă dar la răspântiile drumurilor și chemați la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi.’
- 10Robii au ieșit la răspântii, au strâns pe toți pe care i-au găsit, și buni, și răi, și odaia ospățului de nuntă s-a umplut de oaspeți.
- 11Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții și a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
- 12‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuțit.
- 13Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: ‘Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.
- 14Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși’.”
- 15Atunci, fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
- 16Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodianii, care I-au zis: „Învățătorule, știm că ești adevărat și că înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ți pese de nimeni, pentru că nu cauți la fața oamenilor.
- 17Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?”
- 18Isus, care le cunoștea vicleșugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți, fățarnicilor?
- 19Arătați-Mi banul birului.” Și ei I-au adus un ban.
- 20El i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?”
- 21„Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Dați dar cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
- 22Mirați de cuvintele acestea, ei L-au lăsat și au plecat.
- 23În aceeași zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:
- 24„Învățătorule, Moise a zis: ‘Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său și să-i ridice urmaș’.
- 25Erau dar la noi șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit și, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.
- 26Tot așa și al doilea, și al treilea, până la al șaptelea.
- 27La urmă, după ei toți, a murit și femeia.
- 28La înviere, nevasta căruia din cei șapte va fi ea? Fiindcă toți au avut-o de nevastă.”
- 29Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
- 30Căci, la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
- 31Cât privește învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:
- 32‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii’.”
- 33Noroadele care ascultau au rămas uimite de învățătura lui Isus.
- 34Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
- 35Și unul din ei, un învățător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:
- 36„Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
- 37Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.
- 38Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă.
- 39Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’.
- 40În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.”
- 41Pe când erau strânși la un loc fariseii, Isus i-a întrebat:
- 42„Ce credeți voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.
- 43Și Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numește Domn, când zice:
- 44‘Domnul a zis Domnului Meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»?’
- 45Deci, dacă David Îl numește Domn, cum este El fiul lui?”
- 46Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Și, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.




