Sari la conținut

Ioan

Ioan 1

51 de versete · 14 predici

Ioan 1, textul

  1. 1La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
  2. 2El era la început cu Dumnezeu.
  3. 3Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
  4. 4În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
  5. 5Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
  6. 6A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
  7. 7El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
  8. 8Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
  9. 9Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.
  10. 10El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
  11. 11A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.
  12. 12Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
  13. 13născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
  14. 14Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
  15. 15Ioan a mărturisit despre El când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: ‘Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine’.
  16. 16Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har;
  17. 17căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.
  18. 18Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”
  19. 19Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe niște preoți și leviți să-l întrebe: „Tu cine ești?”
  20. 20El a mărturisit și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
  21. 21Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?” Și el a zis: „Nu sunt!” „Ești prorocul?” Și el a răspuns: „Nu!”
  22. 22Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?”
  23. 23„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziți calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia”.
  24. 24Trimișii erau din partea fariseilor.
  25. 25Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?”
  26. 26Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți.
  27. 27El este Acela care vine după mine și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui.”
  28. 28Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
  29. 29A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
  30. 30El este Acela despre care ziceam: ‘După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine’.
  31. 31Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
  32. 32Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.
  33. 33Eu nu-L cunoșteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: ‘Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se și oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt’.
  34. 34Și eu am văzut lucrul acesta și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”
  35. 35A doua zi, Ioan stătea iarăși cu doi din ucenicii lui.
  36. 36Și, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
  37. 37Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe și au mers după Isus.
  38. 38Isus S-a întors și, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutați?” Ei I-au răspuns: „Rabbi (care, tălmăcit, înseamnă: Învățătorule), unde locuiești?”
  39. 39„Veniți de vedeți”, le-a zis El. S-au dus de au văzut unde locuia și în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
  40. 40Unul din cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Isus era Andrei, fratele lui Simon Petru.
  41. 41El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon și i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă Hristos).
  42. 42Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit și i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care, tălmăcit, înseamnă Petru).
  43. 43A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis: „Vino după Mine”.
  44. 44Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru.
  45. 45Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în lege, și prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”
  46. 46Natanael i-a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” „Vino și vezi!” i-a răspuns Filip.
  47. 47Isus a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug”.
  48. 48„De unde mă cunoști?” I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin”.
  49. 49Natanael I-a răspuns: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”
  50. 50Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”
  51. 51Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului”.

Predici pe Ioan 1

Citat și în

Referințe și trimiteri49 de versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 1Gen. 1:1Ioan 17:5Apoc. 19:13Col. 1:17Ioan 1:141 Ioan 1:1-2
  2. 3Col. 1:16-171 Cor. 8:6Apoc. 4:11Ps. 33:6Gen. 1:26Ioan 1:10
  3. 4Ioan 8:12Ioan 12:46Ioan 5:261 Ioan 1:5-7Ioan 9:5Luca 1:78-79
  4. 5Ioan 3:19-20Ioan 12:36-401 Cor. 2:14Iov 24:13-17Ioan 1:10Rom. 1:28
  5. 6Mal. 3:1Ioan 3:28Is. 40:3-5Ioan 1:33Fapte 13:24Luca 1:76
  6. 7Fapte 19:4Ioan 5:33-35Ioan 1:12Ioan 1:32-34Ioan 1:36Ioan 1:9
  7. 8Ioan 1:20Ioan 3:28Fapte 19:4
  8. 9Ioan 12:46Ioan 1:41 Ioan 2:8Is. 49:6Ioan 1:71 Tes. 5:4-7
  9. 10Ioan 17:251 Ioan 3:11 Cor. 2:81 Cor. 1:21Mat. 11:27Evr. 11:3
  10. 11Luca 19:14Is. 53:2-3Ioan 3:32Fapte 7:51-52Luca 20:13-15Mat. 15:24
  11. 12Gal. 3:26Rom. 8:141 Ioan 3:12 Cor. 6:17-18Gal. 4:6Ioan 3:18
  12. 131 Ioan 3:9Iac. 1:181 Pet. 1:231 Pet. 1:3Ioan 3:5-81 Ioan 5:4
  13. 141 Ioan 4:91 Tim. 3:16Gal. 4:4Ioan 1:1Is. 40:5Evr. 1:3
  14. 15Mat. 3:11Col. 1:17Ioan 1:29-34Ioan 3:26-36Ioan 1:1-2Luca 3:16
  15. 16Col. 1:19Rom. 5:2Ef. 2:5-10Ef. 4:7-13Col. 2:9-10Ef. 3:19
  16. 17Rom. 6:14Ioan 14:6Rom. 3:19-26Rom. 5:20-21Ioan 1:14Evr. 9:22
  17. 18Col. 1:15Ioan 6:46Mat. 11:27Luca 10:221 Ioan 4:121 Tim. 6:16
  18. 19Ioan 10:24Luca 3:15-18Fapte 19:4Fapte 13:25Ioan 5:33-36Mat. 21:23-32
  19. 20Mat. 3:11-12Marcu 1:7-8Luca 3:15-17Ioan 3:28-36
  20. 21Deut. 18:15-18Mal. 4:5Mat. 11:14Ioan 1:25Mat. 17:10-12Mat. 16:14
  21. 23Is. 40:3-5Marcu 1:3Mat. 3:3Luca 1:76-79Ioan 3:28Luca 1:16-17
  22. 24Mat. 23:13-15Luca 11:39-44Luca 11:53Ioan 3:1-2Luca 7:30Luca 16:14
  23. 25Deut. 18:18Deut. 18:15Ioan 1:20-22Fapte 5:28Mat. 21:23Fapte 4:5-7
  24. 26Fapte 1:5Luca 3:16Ioan 1:10-11Marcu 1:8Mat. 3:11Fapte 11:16
  25. 27Luca 3:16Marcu 1:7Mat. 3:11Ioan 1:30Ioan 1:15Fapte 19:4
  26. 28Ioan 10:40Ioan 3:23Jud. 7:24Ioan 3:26
  27. 29Is. 53:71 Ioan 2:21 Pet. 1:191 Ioan 3:52 Cor. 5:211 Pet. 2:24
  28. 30Ioan 1:27Ioan 1:15Luca 3:16
  29. 31Mal. 3:1Luca 1:17Ioan 1:33Ioan 1:7Marcu 1:3-5Mat. 3:6
  30. 32Luca 3:22Marcu 1:10Mat. 3:16Ioan 1:7Ioan 5:32
  31. 33Fapte 1:5Mat. 3:11Luca 3:16Tit 3:5-6Fapte 19:2-6Marcu 1:7-8
  32. 34Ps. 2:7Ioan 1:49Mat. 4:31 Ioan 5:20Ps. 89:26-27Apoc. 2:18
  33. 35Mal. 3:16Ioan 3:25-26
  34. 36Ioan 1:291 Pet. 1:19-20Is. 65:1-2Evr. 12:2
  35. 37Rom. 10:17Ioan 1:43Apoc. 22:17Zah. 8:21Ioan 4:39-42Ef. 4:29
  36. 38Ioan 18:7Ioan 3:2Ioan 1:49Prov. 8:34Ioan 18:4Ps. 27:4
  37. 39Luca 24:29Mat. 11:28-30Ioan 6:37Ioan 4:40Ioan 1:46Prov. 8:17
  38. 40Marcu 1:16-20Mat. 4:18-22Ioan 1:40-42Luca 5:2-11Mat. 10:2
  39. 41Ioan 4:25Ioan 1:45Fapte 13:32-33Is. 2:3-5Ps. 89:20Fapte 10:38
  40. 421 Cor. 3:22Ioan 21:15-171 Cor. 15:51 Cor. 1:12Mat. 16:17-18Gal. 2:9
  41. 43Mat. 9:9Is. 65:1Ioan 14:8Mat. 4:18-21Ioan 12:21Ioan 6:5
  42. 44Ioan 12:21Mat. 11:21Marcu 6:45Luca 10:13Marcu 8:22Mat. 10:3
  43. 45Deut. 18:18-22Mica 5:2Luca 24:27Mat. 2:23Luca 24:44Is. 7:14
  44. 46Ioan 7:52Ioan 7:41-42Ioan 4:291 Tes. 5:21
  45. 47Apoc. 14:5Ps. 32:2Ps. 73:1Rom. 9:4Ioan 8:39Rom. 9:6
  46. 48Is. 65:24Mat. 6:6Ps. 139:1-2Ioan 2:25Apoc. 2:18-19Gen. 32:24-30
  47. 49Țef. 3:15Mat. 27:42Zah. 9:9Luca 19:38Mat. 2:2Ioan 12:13-15
  48. 50Ioan 20:29Ioan 11:40Luca 1:45Mat. 25:29
  49. 51Gen. 28:12Fapte 7:56Luca 22:43Marcu 1:10Mat. 16:27-28Fapte 10:11

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.