Sari la conținut

Luca

Luca 13

35 de versete · 4 predici

Luca 13, textul

  1. 1În vremea aceea, au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
  2. 2„Credeți voi”, le-a răspuns Isus, „că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pățit astfel?
  3. 3Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.
  4. 4Sau acei optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim?
  5. 5Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”
  6. 6El a spus și pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, și n-a găsit.
  7. 7Atunci a zis vierului: ‘Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’
  8. 8‘Doamne,’ i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină.
  9. 9Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’”
  10. 10Isus învăța pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului.
  11. 11Și acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință; era gârbovă și nu putea nicidecum să-și îndrepte spatele.
  12. 12Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta”.
  13. 13Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu.
  14. 14Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!”
  15. 15„Fățarnicilor”, i-a răspuns Domnul; „oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă?
  16. 16Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”
  17. 17Pe când vorbea El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.
  18. 18El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna?
  19. 19Se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, și păsările cerului și-au făcut cuiburi în ramurile lui.”
  20. 20El a zis iarăși: „Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu?
  21. 21Se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată.”
  22. 22Isus umbla prin cetăți și prin sate, învățând pe norod și călătorind spre Ierusalim.
  23. 23Cineva I-a zis: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
  24. 24„Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.
  25. 25Odată ce Stăpânul casei Se va scula și va încuia ușa, și voi veți fi afară și veți începe să bateți la ușă și să ziceți: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’ drept răspuns, El vă va zice: ‘Nu știu de unde sunteți’.
  26. 26Atunci veți începe să ziceți: ‘Noi am mâncat și am băut în fața Ta și în ulițele noastre ai învățat pe norod’.
  27. 27Și El va răspunde: ‘Vă spun că nu știu de unde sunteți; depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii.
  28. 28Vor fi plânsul și scrâșnirea dinților când veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi, scoși afară.
  29. 29Vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în Împărăția lui Dumnezeu.
  30. 30Și iată că sunt unii din cei de pe urmă care vor fi cei dintâi și sunt unii din cei dintâi care vor fi cei de pe urmă.’”
  31. 31În aceeași zi, au venit câțiva farisei și I-au zis: „Pleacă și du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare”.
  32. 32„Duceți-vă”, le-a răspuns El, „și spuneți vulpii aceleia: Iată că scot dracii și săvârșesc vindecări astăzi și mâine, iar a treia zi voi isprăvi.
  33. 33Dar trebuie să umblu astăzi, mâine și poimâine, fiindcă nu se poate ca un proroc să piară afară din Ierusalim.
  34. 34Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!
  35. 35Iată că vi se va lăsa casa pustie, dar vă spun că nu Mă veți mai vedea până veți zice: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!’”

Predici pe Luca 13

Citat și în

Referințe și trimiteri34 de versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 11 Pet. 4:17-18Plâng. 2:20
  2. 2Ioan 9:2Fapte 28:4Iov 22:5-16Luca 13:4
  3. 3Fapte 3:19Mat. 3:2Fapte 2:38-40Luca 13:5Apoc. 2:21-22Luca 21:22-24
  4. 4Neem. 3:15
  5. 5Ezec. 18:30Luca 13:3Is. 28:10-13
  6. 6Ioan 15:16Is. 5:1-4Gal. 5:22Mat. 21:19-20Ier. 2:21Marcu 11:12-14
  7. 7Mat. 7:19Luca 3:9Ioan 15:6Ioan 15:2Rom. 2:4-5Lev. 19:23
  8. 8Rom. 10:12 Pet. 3:9Ioel 2:17Ier. 15:1Ios. 7:7-9Ex. 34:9
  9. 9Ioan 15:2Evr. 6:8Ps. 69:22-28Ezra 9:14-15Apoc. 16:5-7Dan. 9:5-8
  10. 10Mat. 4:23Luca 4:44Luca 4:15-16
  11. 11Luca 8:2Luca 13:16Luca 8:27Luca 8:43Ps. 6:2Marcu 9:21
  12. 12Ps. 107:20Mat. 8:16Luca 6:8-10Luca 13:16Is. 65:1Ioel 3:10
  13. 13Ps. 107:20-22Marcu 16:18Marcu 5:23Marcu 6:5Luca 4:40Ps. 116:16-17
  14. 14Ex. 20:9Mat. 12:2Ioan 9:14-16Ioan 5:15-16Luca 6:7Luca 14:3-6
  15. 15Luca 14:5Ioan 7:21-24Luca 6:42Fapte 13:9-10
  16. 16Marcu 2:27Luca 19:9Luca 3:8Fapte 13:26Ioan 8:442 Tim. 2:26
  17. 171 Pet. 3:16Ps. 132:18
  18. 18Marcu 4:30-34Luca 17:21Mat. 13:31-32Marcu 4:26Luca 13:20
  19. 19Dan. 4:12Dan. 2:44-45Ezec. 17:22-24Dan. 4:21Marcu 4:31-32Mat. 13:31-32
  20. 21Mat. 13:331 Cor. 5:6Prov. 4:18Fil. 1:6Ioan 4:141 Tes. 5:23-24
  21. 22Luca 9:51Mat. 9:35Marcu 10:32-34Luca 4:43-44Fapte 10:38
  22. 23Mat. 7:14Mat. 22:14Luca 12:13-15Ioan 21:21-22Mat. 20:16Mat. 24:3-5
  23. 24Mat. 7:13-142 Pet. 1:101 Cor. 9:24-27Evr. 4:11Luca 21:36Ezec. 33:31
  24. 25Luca 13:27Mat. 25:10-12Mat. 7:21-23Luca 6:46Is. 55:6
  25. 26Tit 1:16Is. 58:2
  26. 27Ps. 6:8Mat. 25:41Ps. 119:115Mat. 7:22-23Ps. 1:6Osea 9:12
  27. 28Mat. 8:11-12Mat. 22:13Mat. 25:30
  28. 29Mal. 1:11Is. 66:18-20Is. 49:6Is. 43:6Is. 54:2-3Marcu 13:27
  29. 30Mat. 19:30Mat. 21:28-31Marcu 10:31Mat. 20:16Mat. 3:9-10Mat. 8:11-12
  30. 31Neem. 6:9-11
  31. 32Evr. 2:10Evr. 5:9Ioan 17:4-5Ioan 11:8-10Ezec. 13:4Luca 9:7-9
  32. 33Luca 9:53Mat. 21:11Mat. 20:18Ioan 4:34Fapte 13:27Ioan 9:4
  33. 34Mat. 23:37-39Deut. 32:11-12Fapte 7:52Luca 19:41-42Is. 30:15Ier. 7:23-24
  34. 35Ps. 118:26Marcu 11:9-10Ioan 12:13Mat. 21:9Ioan 14:19-23Is. 52:7

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.