Proverbe 8, textul
- 1Nu strigă înțelepciunea și nu-și înalță priceperea glasul?
- 2Ea se așază sus pe înălțimi, afară pe drum, la răspântii,
- 3și strigă lângă porți, la intrarea cetății, la intrarea porților:
- 4„Oamenilor, către voi strig și spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.
- 5Învățați-vă minte, proștilor, și înțelepțiți-vă, nebunilor!
- 6Ascultați, căci am lucruri mari de spus și buzele mi se deschid ca să învețe pe alții ce este drept.
- 7Căci gura mea vestește adevărul și buzele mele urăsc minciuna!
- 8Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele.
- 9Toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au găsit știința.
- 10Primiți mai degrabă învățăturile mele decât argintul și mai degrabă știința decât aurul scump.
- 11Căci înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele și niciun lucru de preț nu se poate asemui cu ea.
- 12Eu, înțelepciunea, am ca locuință mintea și pot născoci cele mai chibzuite planuri.
- 13Frica de Domnul este urârea răului; trufia și mândria, purtarea rea și gura mincinoasă – iată ce urăsc eu.
- 14De la mine vin sfatul și izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
- 15Prin mine împărățesc împărații și dau voievozii porunci drepte.
- 16Prin mine cârmuiesc dregătorii și mai-marii, toți judecătorii pământului.
- 17Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, și cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
- 18Cu mine sunt bogăția și slava, avuțiile trainice și dreptatea.
- 19Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat și venitul meu întrece argintul cel mai ales.
- 20Eu umblu pe calea nevinovăției, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
- 21ca să dau o adevărată moștenire celor ce mă iubesc și să le umplu vistieriile.
- 22Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
- 23Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.
- 24Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape;
- 25am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de a fi dealurile,
- 26când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.
- 27Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului,
- 28când a pironit norii sus și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului,
- 29când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului,
- 30eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,
- 31jucând pe rotocolul pământului Său și găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.
- 32Și acum, fiilor, ascultați-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!
- 33Ascultați învățătura, ca să vă faceți înțelepți, și nu lepădați sfatul meu!
- 34Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porțile mele și păzește pragul ușii mele!
- 35Căci cel ce mă găsește, găsește viața și capătă bunăvoința Domnului.
- 36Dar cel ce păcătuiește împotriva mea își vatămă sufletul său; toți cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea.”

