Iov 29

Iov 29, textul

1. 1Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:
2. 2„Oh, cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3. 3când candela Lui strălucea deasupra capului meu și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
4. 4Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
5. 5când Cel Atotputernic încă era cu mine și când copiii mei stăteau în jurul meu;
6. 6când mi se scăldau pașii în smântână și stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
7. 7Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetății și dacă îmi pregăteam un scaun în piață,
8. 8tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau și stăteau în picioare.
9. 9Mai-marii își opreau cuvântările și își puneau mâna la gură.
10. 10Glasul căpeteniilor tăcea și li se lipea limba de cerul gurii.
11. 11Urechea care mă auzea mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
12. 12Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor și pe orfanul lipsit de sprijin.
13. 13Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
14. 14Mă îmbrăcam cu dreptatea și-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta și turban.
15. 15Orbului îi eram ochi și șchiopului, picior.
16. 16Celor nenorociți le eram tată și cercetam pricina celui necunoscut.
17. 17Rupeam falca celui nedrept și-i smulgeam prada din dinți.
18. 18Atunci ziceam: ‘În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19. 19Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20. 20Slava mea va înverzi neîncetat și arcul îmi va întineri în mână.’
21. 21Oamenii mă ascultau și așteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
22. 22După cuvântările mele, niciunul nu răspundea și cuvântul meu era pentru toți o rouă binefăcătoare.
23. 23Mă așteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
24. 24Când li se înmuia inima, le zâmbeam, și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25. 25Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri, ca un mângâietor lângă niște întristați.