Sari la conținut

2 Corinteni

2 Corinteni 1

24 de versete · 2 predici

2 Corinteni 1, textul

  1. 1Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toți sfinții, care sunt în toată Ahaia:
  2. 2Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
  3. 3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,
  4. 4care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
  5. 5Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.
  6. 6Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi.
  7. 7Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere.
  8. 8În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață.
  9. 9Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu care învie morții.
  10. 10El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
  11. 11Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.
  12. 12Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume și mai ales față de voi cu o sfințenie și curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
  13. 13Nu vă scriem altceva decât ce citiți și cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți cunoaște,
  14. 14cum ați și cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.
  15. 15În această încredințare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveți un al doilea har.
  16. 16Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea.
  17. 17În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip ușuratic? Sau hotărârile mele sunt niște hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” și „Nu, nu”?
  18. 18Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi n-a fost și „Da”, și „Nu”.
  19. 19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan și prin Timotei, n-a fost „Da” și „Nu”, ci în El nu este decât „Da”.
  20. 20În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea și „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
  21. 21Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns este Dumnezeu.
  22. 22El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
  23. 23Iau pe Dumnezeu martor față de sufletul meu că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruț.
  24. 24Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință.

Citat în

Referințe și trimiteri24 de versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 12 Tim. 1:1Ef. 1:1Fil. 1:1Tit 1:1Col. 1:1-21 Cor. 16:10
  2. 2Rom. 1:7Ef. 6:23Fil. 1:2Filim. 1:31 Tes. 1:1Col. 1:2
  3. 3Ef. 1:31 Pet. 1:3Rom. 15:5-6Ps. 86:5Mica 7:18Dan. 9:9
  4. 41 Tes. 5:11Is. 51:122 Tes. 2:16-172 Cor. 7:6-7Is. 40:1Ps. 32:7
  5. 5Col. 1:24Fil. 3:10Fil. 1:202 Tes. 2:16-172 Cor. 4:10-11Fil. 2:1
  6. 62 Tim. 2:102 Cor. 4:15-182 Cor. 1:4Rom. 8:28Fil. 1:19Ef. 3:13
  7. 7Rom. 8:17-182 Tes. 1:4-7Iac. 1:121 Tes. 1:3-4Iac. 1:2-42 Tim. 2:12
  8. 82 Cor. 4:7-121 Cor. 4:81 Cor. 15:321 Cor. 16:9Fapte 19:23-351 Sam. 27:1
  9. 92 Cor. 3:52 Cor. 4:7Evr. 11:192 Cor. 12:7-10Rom. 4:17-25Iov 40:14
  10. 101 Tim. 4:102 Pet. 2:9Ps. 34:191 Sam. 17:37Rom. 15:312 Tim. 4:17
  11. 11Fil. 1:192 Cor. 4:15Fapte 12:5Col. 4:3Evr. 13:182 Tes. 3:1
  12. 121 Cor. 2:132 Cor. 2:17Iac. 3:13-181 Tes. 2:10Evr. 13:181 Cor. 15:10
  13. 13Filim. 1:62 Cor. 4:2
  14. 141 Tes. 2:19-20Fil. 2:161 Cor. 1:81 Tes. 3:13Fil. 4:1Fil. 1:10
  15. 15Rom. 15:29Rom. 1:111 Cor. 4:19
  16. 161 Cor. 16:5-7Fapte 19:21-22Fapte 21:5
  17. 17Mat. 5:37Iac. 5:122 Cor. 10:2-32 Cor. 1:18-20Ioan 8:15Ier. 23:32
  18. 181 Cor. 1:9Apoc. 3:7Apoc. 3:14Ioan 7:282 Cor. 11:312 Cor. 1:23
  19. 19Evr. 13:8Apoc. 1:172 Ioan 1:9Apoc. 1:8Apoc. 2:181 Ioan 5:20
  20. 201 Ioan 2:24-25Gal. 3:22Apoc. 7:12Evr. 13:8Ef. 1:6Ef. 1:12-14
  21. 211 Ioan 2:271 Ioan 2:201 Pet. 5:10Rom. 8:9Is. 61:12 Tes. 3:3
  22. 22Ef. 4:302 Cor. 5:5Ef. 1:13-14Ioan 6:27Rom. 8:14-16Rom. 8:23
  23. 23Gal. 1:201 Cor. 4:21Rom. 1:92 Cor. 13:102 Cor. 13:2Fil. 1:8
  24. 241 Pet. 5:31 Cor. 15:12 Tim. 2:24-26Rom. 5:2Fil. 1:25-262 Cor. 4:5

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.