Osea 13, textul
- 1Când vorbea, Efraim răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
- 2Și acum ei păcătuiesc întruna, își fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociți de ei, lucrare făcută de meșteri. Acestora le vorbesc ei și, jertfind oameni, sărută viței!
- 3De aceea vor fi ca norul de dimineață, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn.
- 4Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din țara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu afară de Mine și nu este alt Mântuitor afară de Mine.
- 5Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă.
- 6Dar, când au dat de pășune, s-au săturat și, când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie, de aceea M-au uitat.
- 7Eu M-am făcut ca un leu pentru ei și-i pândesc ca un pardos pe drum.
- 8Mă năpustesc asupra lor ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfâșii învelișul inimii, îi înghit pe dată ca un leu și fiarele câmpului îi vor face bucăți.
- 9Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.
- 10Unde este împăratul tău ca să te scape în toate cetățile tale? Unde sunt judecătorii tăi despre care ziceai: ‘Dă-mi un împărat și domni?’
- 11Ți-am dat un împărat în mânia Mea și ți-l iau în urgia Mea!
- 12Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat.
- 13Îl vor apuca durerile nașterii; este un copil neînțelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită!
- 14Îi voi răscumpăra din mâna Locuinței morților, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îți este ciuma? Locuință a morților, unde îți este nimicirea? Căința este ascunsă de privirile Mele!
- 15Oricât de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraților săi, tot va veni vântul de răsărit, se va stârni din pustie un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele și-i va seca fântânile; va jefui vistieria de toate vasele ei de preț.
- 16Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea uciși de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiți și vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.