Isaia 13, textul
- 1Prorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoț.
- 2Ridicați un steag pe un munte gol, înălțați glasul spre ei, faceți semne cu mâna, ca să vină la porțile asupritorilor!
- 3„Am dat poruncă sfintei Mele oștiri – zice Domnul –, am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.”
- 4Un vuiet se aude pe munți, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărății, de neamuri adunate. Domnul oștirilor Își cercetează oastea care va da lupta.
- 5Ei vin dintr-o țară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul și uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul.
- 6Gemeți, căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!
- 7De aceea, toate mâinile slăbesc și orice inimă omenească se topește.
- 8Ei sunt năpădiți de spaimă; îi apucă chinurile și durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile nașterii; se uită unii la alții încremeniți; fețele lor sunt roșii ca focul.
- 9Iată, vine Ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie și urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu și va nimici pe toți păcătoșii de pe el.
- 10Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui și luna nu va mai lumina.
- 11„Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufași și voi doborî semeția celor asupritori.
- 12Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir.
- 13Pentru aceasta voi clătina cerurile și pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oștirilor, în ziua mâniei Lui aprinse.
- 14Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în țara lui.
- 15Toți cei ce vor fi prinși vor fi străpunși și toți cei ce vor fi apucați vor cădea uciși de sabie.
- 16Copiii lor vor fi zdrobiți sub ochii lor, casele le vor fi jefuite și nevestele lor vor fi necinstite.
- 17Iată, ațâț împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint și nu poftesc aurul.
- 18Cu arcurile lor vor doborî pe tineri și vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruța pe copii.
- 19Și astfel, Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.
- 20El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo,
- 21ci fiarele pustiei își vor face culcușul acolo, bufnițele îi vor umple casele, struții vor locui acolo și stafiile se vor juca acolo.
- 22Șacalii vor urla în casele lui împărătești pustii și câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină și zilele nu i se vor lungi.”