Sari la conținut

Numeri

Numeri 23

30 de versete

Numeri 23, textul

  1. 1Balaam a zis lui Balac: „Zidește-mi aici șapte altare și pregătește-mi aici șapte viței și șapte berbeci.”
  2. 2Balac a făcut cum spusese Balaam, și Balac și Balaam au adus câte un vițel și câte un berbec pe fiecare altar.
  3. 3Balaam a zis lui Balac: „Stai lângă arderea ta de tot, și eu mă voi depărta de ea; poate că Domnul îmi va ieși înainte și ce-mi va descoperi îți voi spune.” Și s-a dus pe un loc înalt.
  4. 4Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam și Balaam I-a zis: „Am ridicat șapte altare și, pe fiecare altar, am adus câte un vițel și câte un berbec.”
  5. 5Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam și a zis: „Întoarce-te la Balac și așa să-i vorbești.”
  6. 6Balaam s-a întors la Balac și iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, el și toate căpeteniile Moabului.
  7. 7Balaam și-a rostit prorocia și a zis: „Balac m-a adus din Aram (Mesopotamia). Împăratul Moabului m-a chemat din Munții Răsăritului, zicând: ‘Vino și blestemă-mi pe Iacov! Vino și defăimează-mi pe Israel!’
  8. 8Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defăimez eu pe cel pe care nu-l defăimează Domnul?
  9. 9Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălțimea dealurilor: Este un popor care locuiește deoparte Și nu face parte dintre neamuri.
  10. 10Cine poate să numere pulberea lui Iacov Și să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aș muri de moartea celor neprihăniți Și sfârșitul meu să fie ca al lor!”
  11. 11Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmașul meu, și iată că tu-l binecuvântezi!”
  12. 12El a răspuns și a zis: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?”
  13. 13Balac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine în alt loc, de unde îl poți vedea, căci aici nu vezi decât o parte din el, nu-l vezi întreg. Și de acolo să mi-l blestemi.”
  14. 14L-a dus în câmpul Țofim, spre vârful muntelui Pisga, a zidit șapte altare și a adus câte un vițel și un berbec pe fiecare altar.
  15. 15Balaam a zis lui Balac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, și eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu.”
  16. 16Domnul a venit înaintea lui Balaam, i-a pus cuvinte în gură și a zis: „Întoarce-te la Balac și așa să-i vorbești.”
  17. 17Balaam s-a întors la el, și iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, cu căpeteniile Moabului. Balac i-a zis: „Ce ți-a spus Domnul?”
  18. 18Balaam și-a rostit prorocia și a zis: „Scoală-te, Balac, și ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Țipor!
  19. 19Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?
  20. 20Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce.
  21. 21El nu vede nicio fărădelege în Iacov, Nu vede nicio răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui, este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui.
  22. 22Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului.
  23. 23Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, Nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov și Israel: ‘Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!’
  24. 24Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică Și se ridică întocmai ca un leu. Nu se culcă până ce n-a mâncat prada Și n-a băut sângele celor uciși.”
  25. 25Balac a zis lui Balaam: „Nu-l blestema, dar măcar nici nu-l binecuvânta!”
  26. 26Balaam a răspuns și a zis lui Balac: „Nu ți-am spus că voi face tot ce va spune Domnul?”
  27. 27Balac a zis lui Balaam: „Vino, te rog, te voi duce într-un alt loc; poate că Dumnezeu va găsi cu cale să-mi blestemi de acolo pe poporul acesta!”
  28. 28Balac a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, care este cu fața spre pustie.
  29. 29Balaam a zis lui Balac: „Zidește-mi aici șapte altare și pregătește-mi aici șapte viței și șapte berbeci!”
  30. 30Balac a făcut cum zisese Balaam și a adus câte un vițel și câte un berbec pe fiecare altar.
Referințe și trimiteri23 de versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 1Num. 23:29Iuda 1:11
  2. 2Num. 23:30Num. 23:14
  3. 3Num. 23:15Gen. 8:20Lev. 1:1Gen. 22:13Gen. 22:2Num. 22:31-35
  4. 4Num. 23:16Luca 18:12Ef. 2:9
  5. 5Ier. 1:9Deut. 18:18Is. 51:16Is. 59:21Num. 23:16
  6. 7Num. 24:3Num. 22:5-6Deut. 23:4Num. 23:18Iov 29:1Ps. 78:2
  7. 8Num. 23:23Is. 44:25Num. 23:20Num. 22:12Is. 47:12-13
  8. 9Deut. 33:28Deut. 32:8Ex. 33:16Est. 3:8Ezra 9:2
  9. 10Gen. 13:16Ps. 37:37Ps. 116:15Apoc. 14:132 Cor. 5:12 Tim. 4:6-8
  10. 11Neem. 13:2Num. 24:10Ps. 109:17-20Num. 23:7-8Num. 22:17Num. 22:11
  11. 12Num. 22:38Num. 23:26Num. 24:13Prov. 26:25Num. 23:20
  12. 13Ps. 109:17Iac. 3:9-10
  13. 15Num. 23:3
  14. 16Num. 23:5
  15. 191 Sam. 15:29Iac. 1:17Mal. 3:6Evr. 6:18Tit 1:2Luca 21:33
  16. 20Ioan 10:27-29Num. 22:12Gen. 12:2Gen. 22:17Is. 43:13Rom. 8:38-39
  17. 21Ps. 23:4Mat. 1:23Ier. 50:20Rom. 4:7-8Ex. 29:45-46Is. 38:17
  18. 22Num. 24:8Deut. 33:17Iov 39:9-11Ex. 20:2Ps. 22:21Ps. 68:35
  19. 23Luca 10:18-19Ios. 13:22Num. 24:1Mica 6:4-5Rom. 16:20Ps. 64:9
  20. 24Gen. 49:27Gen. 49:9Apoc. 5:5Num. 24:8-9Num. 24:17Zah. 12:6
  21. 26Fapte 5:29Num. 22:18Fapte 4:19-20Num. 22:382 Cron. 18:13
  22. 27Rom. 11:29Num. 23:13Prov. 21:30Is. 46:10-11Is. 14:27Prov. 19:21
  23. 28Num. 21:20

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.