Eclesiastul 4, textul
- 1M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; și iată că cei apăsați varsă lacrimi și nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor și n-are cine să-i mângâie!
- 2Și am găsit că morții care au murit mai înainte sunt mai fericiți decât cei vii, care sunt încă în viață.
- 3Dar mai fericit decât amândoi, am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare.
- 4Am mai văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
- 5Nebunul își încrucișează mâinile și își mănâncă însăși carnea lui.
- 6Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă și goană după vânt.
- 7Am mai văzut o altă deșertăciune sub soare.
- 8Un om este singur-singurel, n-are nici fiu, nici frate, și totuși munca lui n-are sfârșit, ochii nu i se satură niciodată de bogății și nu se gândește: „Pentru cine muncesc eu și-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău.
- 9Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.
- 10Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!
- 11Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzească unul pe altul, dar cum are să se încălzescă dacă e singur?
- 12Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor.
- 13Mai bine un copil sărac și înțelept decât un împărat bătrân și fără minte, care nu înțelege că trebuie să se lase îndrumat;
- 14căci el poate să iasă din temniță ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăția celui din urmă.
- 15Am văzut pe toți cei vii, care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după împărat și să domnească în locul lui.
- 16Fără sfârșit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Și totuși cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.