Psalmul 65, textul
- 1Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion și împlinite vor fi juruințele care Ți-au fost făcute.
- 2Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine.
- 3Mă copleșesc nelegiuirile, dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.
- 4Ferice de cel pe care-l alegi Tu și pe care-l primești înaintea Ta, ca să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău.
- 5În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului și mării!
- 6El întărește munții prin tăria Lui și este încins cu putere.
- 7El potolește urletul mărilor, urletul valurilor lor și zarva popoarelor.
- 8Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale. Tu umpli de veselie răsăritul și apusul îndepărtat.
- 9Tu cercetezi pământul și-i dai belșug, îl umpli de bogății și de râuri dumnezeiești, pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească:
- 10îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia și-i binecuvântezi răsadul.
- 11Încununezi anul cu bunătățile Tale și pașii Tăi varsă belșugul.
- 12Câmpiile pustiei sunt adăpate și dealurile sunt încinse cu veselie.
- 13Pășunile se acoperă de oi și văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie și cântă.
