1 Cronici 17, textul
- 1Pe când locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, și chivotul legământului Domnului este într-un cort.”
- 2Natan a răspuns lui David: „Fă tot ce-ți spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.”
- 3În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:
- 4„Du-te și spune robului Meu David: Așa vorbește Domnul: ‘Nu tu Îmi vei zidi o casă de locuit.
- 5Căci Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe Israel din Egipt până în ziua de azi, ci am mers din cort în cort și din locaș în locaș.
- 6Pretutindeni pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: «Pentru ce nu-Mi zidiți o casă de cedru»?’
- 7Acum să spui robului Meu David: Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Te-am luat de la pășune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu Israel,
- 8am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta și ți-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ;
- 9am dat o locuință poporului Meu Israel și l-am sădit ca să fie statornic acolo și să nu mai fie tulburat, pentru ca cei răi să nu-l mai nimicească așa cum îl nimiceau mai înainte
- 10și pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu Israel. Am smerit pe toți vrăjmașii tăi. Și îți vestesc că Domnul îți va zidi o casă.
- 11Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, și anume pe unul din fiii tăi, și-i voi întări domnia.
- 12El Îmi va zidi o casă și-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.
- 13Eu îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu și nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta.
- 14Îl voi așeza pentru totdeauna în Casa Mea și în Împărăția Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie’.”
- 15Natan a spus lui David toate aceste cuvinte și toată vedenia aceasta.
- 16Și împăratul David s-a dus și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne, Dumnezeule, și ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt?
- 17Și atâta este puțin lucru înaintea ta, Dumnezeule! Tu vorbești și de casa robului Tău pentru vremile viitoare. Și binevoiești să-Ți îndrepți privirile asupra mea în felul oamenilor, Tu care ești înălțat, Doamne, Dumnezeule!
- 18Ce ar putea să-Ți mai spună David față de slava dată robului Tău? Tu cunoști pe robul Tău.
- 19Doamne, din pricina robului Tău și după inima Ta ai făcut aceste lucruri mari și i le-ai descoperit.
- 20Doamne, nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.
- 21Este oare pe pământ un singur popor care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ți faci un nume și să săvârșești minuni și semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt?
- 22Tu ai pus pe poporul Tău Israel ca să fie poporul Tău pe vecie și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.
- 23Acum, Doamne, cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui să rămână în veac și fă după cuvântul Tău!
- 24Să rămână, pentru ca Numele Tău să fie slăvit pe vecie și să se spună: ‘Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, este un Dumnezeu pentru Israel!’ Și casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta!
- 25Căci Tu Însuți, Dumnezeule, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o casă. De aceea a îndrăznit robul Tău să se roage înaintea Ta.
- 26Acum, Doamne, Tu ești adevăratul Dumnezeu și Tu ai vestit harul acesta robului Tău.
- 27Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veșnicie!”