Știam că vei veni

În timpul războiului din Vietnam, un soldat a văzut că prietenul lui fusese rănit și rămăsese pe câmpul de luptă. Zona era sub foc intens și comandantul i-a spus:

„Nu merge. Nu merită. Vei muri și tu.”

Dar soldatul s-a dus totuși. A alergat prin foc, și-a găsit prietenul grav rănit și l-a adus înapoi în brațe.

Când au ajuns înapoi, prietenul lui a murit.

Comandantul i-a spus: „Ți-am spus că nu merită. Ț-ai riscat viața degeaba.”

Soldatul a răspuns: „Ba a meritat. Când am ajuns la el, încă trăia. Și ultimele lui cuvinte au fost: „Știam că vei veni.”

Și noi suntem răniți pe câmpul vieții. Nu gloanțele ne-au lovit, ci alegerile, singurătatea, durerile de tot felul. Și mai ales păcatul. Dacă nu era Dumnezeu muream acolo de unii singuri. Dumnezeu nu a spus:

„Nu merită.

E prea riscant.

Lasă-l acolo.”

El nu a trecut prin focul suferinței ca să ne privească absent, de la distanță, ci ca să ne cuprindă cu brațele Sale de Tată îndurător.

Noi nu îl putem găsi pe Dumnezeu pentru că nu Dumnezeu este pierdut fără noi, ci noi fără El. Dar trebuie să îl căutăm, iar El se va lăsa găsit.

Înainte ca gândul tău să pornească spre El, pasul Lui a pornit spre tine. Așa iubește El.

Caută-L.

Strigă către El.

Fă un pas.

Silește-te să îl cauți pe Dumnezeu căci El nu este departe de niciunul dintre noi. Spune-i inimii tale îngrijorate: știu că El va veni.

Biruință să avem.