Sari la conținut

Cântarea Cântărilor

Cântarea Cântărilor 8

14 versete

Cântarea Cântărilor 8, textul

  1. 1O, de ai fi fratele meu, care a supt la țâțele mamei mele! Când te-aș întâlni în uliță, te-aș săruta, și nimeni nu m-ar ține de rău.
  2. 2Te-aș lua și te-aș aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăța să-ți dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.
  3. 3Mâna lui stângă să fie sub capul meu și dreapta lui să mă îmbrățișeze! –
  4. 4Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea. –
  5. 5Cine este aceea care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei și zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mamă-ta, acolo te-a născut și te-a făcut ea.” –
  6. 6Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău; căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia este neînduplecată ca Locuința morților; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
  7. 7Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț.
  8. 8Avem o soră micuță, care n-are încă țâțe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni pețitorii?
  9. 9Dacă este zid, vom zidi niște zimți de argint pe ea; dar dacă este ușă, o vom închide cu o scândură de cedru. –
  10. 10Eu sunt un zid și țâțele mele sunt ca niște turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
  11. 11Solomon avea o vie la Baal-Hamon, a închiriat-o unor păzitori și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
  12. 12Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ține-ți, Solomoane, cei o mie de sicli, și două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –
  13. 13Tu, care locuiești în grădini, niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău: binevoiește și fă-mă să-l aud! –
  14. 14Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munții plini de mirozne!
Referințe și trimiteri13 versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 1Ps. 45:10-11Zah. 9:9Gal. 4:26
  2. 2Cânt. 3:4Cânt. 4:10Cânt. 7:12Gal. 4:26
  3. 3Cânt. 2:6
  4. 4Cânt. 2:7Cânt. 3:5
  5. 5Cânt. 3:6Is. 40:3Ps. 63:8Cânt. 2:3Cânt. 3:4Mica 3:11
  6. 6Apoc. 12:11Is. 49:16Fil. 1:20-23Cânt. 5:8Prov. 6:34Num. 5:14
  7. 7Prov. 6:35Prov. 6:31Is. 43:2Rom. 13:8-10Mat. 7:24-25Rom. 8:28-39
  8. 81 Pet. 2:12Ezec. 16:55-56Fapte 22:21Ps. 2:8
  9. 10Is. 60:10Ezec. 16:7Luca 1:30Cânt. 7:7-8Ef. 1:6Prov. 3:4
  10. 11Ecl. 2:4Is. 7:23
  11. 12Cânt. 1:6Fapte 20:28
  12. 13Cânt. 4:16Cânt. 1:7
  13. 14Cânt. 2:17Apoc. 22:20Apoc. 22:17Cânt. 2:9

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.