Sari la conținut

2 Samuel

2 Samuel 16

23 de versete

2 Samuel 16, textul

  1. 1Când trecuse David puțin de vârf, iată că Țiba, slujitorul lui Mefiboșet, a venit înaintea lui cu doi măgari înșeuați, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de roade de vară și un burduf cu vin.
  2. 2Împăratul a zis lui Țiba: „Ce vrei să faci cu acestea?” Și Țiba a răspuns: „Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie, pâinile și roadele de vară sunt pentru hrana tinerilor și vinul, pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiți în pustie.”
  3. 3Împăratul a zis: „Unde este fiul stăpânului tău?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis: ‘Astăzi, casa lui Israel îmi va da înapoi împărăția tatălui meu’.”
  4. 4Împăratul a zis lui Țiba: „Tot ce este al lui Mefiboșet este al tău.” Și Țiba a zis: „Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!”
  5. 5David ajunsese până la Bahurim. Și de acolo a ieșit un om din familia și din casa lui Saul, numit Șimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând
  6. 6și a aruncat cu pietre după David și după toți slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul și toți vitejii stăteau la dreapta și la stânga împăratului.
  7. 7Șimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău!
  8. 8Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, și Domnul a dat împărăția în mâinile fiului tău Absalom, și iată-te nenorocit, căci ești un om al sângelui!”
  9. 9Atunci, Abișai, fiul Țeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”
  10. 10Dar împăratul a zis: „Ce aveți voi cu mine, fiii Țeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: ‘Blestemă pe David!’ Cine-i va zice dar: ‘Pentru ce faci așa?’?”
  11. 11Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieșit din trupul meu, vrea să-mi ia viața, cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.
  12. 12Poate că Domnul se va uita la necazul meu și-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”
  13. 13David și oamenii lui și-au văzut de drum. Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, și, mergând, blestema, arunca cu pietre împotriva lui și vântura praf.
  14. 14Împăratul și tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim și acolo s-au odihnit.
  15. 15Absalom și tot poporul, bărbații lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era și el cu Absalom.
  16. 16Când a ajuns Hușai, Architul, prietenul lui David, la Absalom, i-a zis: „Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”
  17. 17Și Absalom a zis lui Hușai: „Iată cât de mult ții tu la prietenul tău! Pentru ce nu te-ai dus cu prietenul tău?”
  18. 18Hușai a răspuns lui Absalom: „Pentru că vreau să fiu al aceluia pe care l-a ales Domnul și tot poporul acesta și toți bărbații lui Israel și cu el vreau să rămân.
  19. 19De altfel, cui îi voi sluji? Nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, așa îți voi sluji și ție.”
  20. 20Absalom a zis lui Ahitofel: „Sfătuiți-vă împreună. Ce avem de făcut?”
  21. 21Și Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la țiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel tot Israelul va ști că te-ai făcut urât tatălui tău și mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.”
  22. 22Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiș, și Absalom a intrat la țiitoarele tatălui său, în fața întregului Israel.
  23. 23Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca și când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot așa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru David, fie pentru Absalom.
Referințe și trimiteri18 versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 11 Sam. 25:182 Sam. 15:321 Sam. 10:3Ier. 40:101 Cron. 12:40Amos 8:1
  2. 22 Sam. 17:29Jud. 10:4Jud. 5:10
  3. 32 Sam. 9:9-10
  4. 4Prov. 18:13Prov. 18:17Ex. 23:8Prov. 19:2Deut. 19:15
  5. 52 Sam. 3:161 Sam. 17:431 Împ. 2:8-9Ex. 22:281 Împ. 2:36-462 Sam. 17:18
  6. 82 Sam. 1:162 Sam. 3:28-291 Împ. 2:32-33Jud. 9:56-57Jud. 9:24
  7. 9Ex. 22:282 Sam. 9:81 Sam. 24:142 Sam. 3:81 Pet. 2:172 Sam. 3:30
  8. 102 Sam. 19:22Rom. 9:20Ioan 18:111 Pet. 2:23Gen. 50:202 Sam. 3:39
  9. 112 Cron. 32:21Ezec. 20:25Ezec. 14:9Is. 10:5-72 Sam. 12:11-12Gen. 45:5
  10. 12Deut. 23:5Evr. 12:10Ps. 25:18Rom. 8:28Ex. 2:24-25Mat. 5:11-12
  11. 152 Sam. 15:37
  12. 162 Împ. 11:121 Sam. 10:241 Împ. 1:25
  13. 172 Sam. 19:25Prov. 17:17Prov. 18:24Deut. 32:62 Sam. 15:32-37
  14. 181 Sam. 16:13
  15. 192 Sam. 15:34Ps. 55:21
  16. 212 Sam. 20:32 Sam. 15:162 Sam. 2:7Lev. 18:8Zah. 8:13
  17. 222 Sam. 15:162 Sam. 12:11-122 Sam. 20:3
  18. 232 Sam. 15:122 Sam. 17:232 Sam. 17:141 Cor. 3:19-20

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.