Sari la conținut

1 Samuel

1 Samuel 21

15 versete · 2 predici

1 Samuel 21, textul

  1. 1David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui și i-a zis: „Pentru ce ești singur și nu este nimeni cu tine?”
  2. 2David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă și mi-a zis: ‘Nimeni să nu știe nimic de pricina pentru care te trimit și de porunca pe care ți-am dat-o.’ Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei.
  3. 3Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.”
  4. 4Preotul a răspuns lui David: „N-am pâine obișnuită la îndemână, ci numai pâine sfințită; doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!”
  5. 5David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat și toți oamenii mei sunt curați; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfințită negreșit azi de acela care o va face.”
  6. 6Atunci, preotul i-a dat pâinea sfințită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pâine caldă în clipa când luaseră pe cealaltă.
  7. 7Chiar în ziua aceea se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.
  8. 8David a zis lui Ahimelec: „N-ai la îndemână o suliță sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică.”
  9. 9Preotul a răspuns: „Iată sabia lui Goliat, Filisteanul, pe care l-ai omorât în Valea Terebinților; este învelită într-un covor, în dosul efodului. Dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.” Și David a zis: „Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.”
  10. 10David s-a sculat și a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiș, împăratul Gatului.
  11. 11Slujitorii lui Achiș i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul țării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: ‘Saul și-a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii!’?”
  12. 12David a pus la inimă aceste cuvinte și a avut o mare frică de Achiș, împăratul Gatului.
  13. 13A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe ușile porților și lăsa să-i curgă balele pe barbă.
  14. 14Achiș a zis slujitorilor săi: „Vedeți bine că omul acesta și-a pierdut mințile. Pentru ce mi-l aduceți?
  15. 15Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceți pe acesta și mă faceți martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?”

Predici pe 1 Samuel 21

Referințe și trimiteri9 versete cu trimiteri

Trimiterile, după OpenBible.info. Atinge una ca să vezi textul; legătura deschide capitolul.

  1. 1Neem. 11:32Marcu 2:26Is. 10:321 Sam. 14:31 Sam. 16:4
  2. 2Col. 3:9Gal. 2:12
  3. 4Mat. 12:3-4Ex. 19:15Ex. 25:301 Sam. 21:6Zah. 7:3Lev. 24:5-9
  4. 6Luca 6:3-4Lev. 24:5-9Mat. 12:3-4Marcu 2:25-27
  5. 71 Sam. 22:9Ps. 52:1-91 Cron. 27:29
  6. 91 Sam. 17:2
  7. 111 Sam. 29:5Ps. 56:1-131 Sam. 16:1
  8. 12Luca 2:19Ps. 56:3Ps. 34:4
  9. 13Prov. 29:25Ecl. 7:7Ps. 34:1-22

Text: Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu (1924). La trecerea peste un verset (sau la atingere): Biblia Fidela (2015, traducere literală după textele tradiționale), trimiterile (după OpenBible.info, CC BY) și predicile care îl citesc, cu redare din colțul paginii de la minutul respectiv; King James Version, în engleză, la cerere.