Florin Ianovici · 15 octombrie 2020 · Biserica Renovatio · https://misiunearenovatio.ro/predici/1-obiceiuri-bune-viata-traita-prin-credinta/ · video: https://www.youtube.com/watch?v=0FEncwZNKLE
Rezumatul predicii
Ideile principale
-
Dumnezeu privește spre Ilie, nu spre Ahab și Ben-Hadad
-
Deși disprețuiți, creștinii sunt cei prin care Dumnezeu ține lumea
-
Omul neclintit are un trecut care mărturisește că e credincios
-
Ca Daniel, răspundem în necaz cu rădăcina zilelor trecute
-
Serile în fața ecranelor ne strică somnul și echilibrul
-
Culcatul la timp și citirea Bibliei seara pot schimba viața
-
În rugăciune, Dumnezeu ne vorbește despre priorități, odihnă și mișcare
-
Cultivă obiceiul de a calcula bugetul familiei
-
Obiceiul odihnei: Hristos le cere ucenicilor să se odihnească
-
Tu începi lupta: promiți azi lui Dumnezeu un obicei bun
-
Obiceiurile rele pornesc din plictiseală și din timp prost folosit
-
Hristos avea obiceiuri sfinte, iar puterea vine din perseverență
Scriptura în această predică
Texte biblice citite sau amintite
Atinge o referință ca să citești textul în Biblia de pe site; minutul te duce la locul din predică.
Transcriere
Predica integrală, în text
Transcriere generată automat de YouTube, fără corecturi. Poate conține greșeli de recunoaștere, mai ales la nume. Atinge orice frază ca să asculți predica de acolo; selectează un fragment ca să-l copiezi cu referință (predicator, minut, link).
Caută rapid
Citește transcrierea3.626 de cuvinte · aproximativ 18 min de citit
0:29Deși Și ochii [cântat] mei nu te pot vedea, dar te pot simți. Știu că ești [cântat] aici cu mâinile nu te [muzică] pot atinge. Însă, Domnul [cântat] meu, știu că ești aici. Inima mea îți poate [muzică] simți prezența. [cântat] Tu ești aici. Tu ești aici.
1:21Pot [muzică][cântat] să văd a ta măreție. Tu ești aici. Tu ești aici. Deși ochii [cântat] mei [muzică] nu te pot vedea, dar te pot simți. Știu că ești [muzică] aici. Cu mâinile nu te pot [muzică] atinge. Însă, Domnul meu, [muzică] știu că ești aici. Inima [muzică][cântat] mea îți poate simți prezența. [cântat] Tu ești aici.
2:23Tu [cântat] ești aici. Pot să văd [muzică][cântat] a ta măreție. Tu ești aici. Tu ești aici. [cântat][muzică] Inima mea îți poate [muzică] simți prezența. Tu ești aici. [cântat] Tu ești aici. Pot [muzică][cântat] să văd a ta măreție. Tu ești aici. Tu ești aici.
01Dumnezeu privește spre Ilie, nu spre Ahab și Ben-Hadad
3:17Mare i Dumnezeu. Tot capitolul 20 e plin de Ahab și Ben Hadad. Că parcă în ultima perioadă cam numai despre ei se vorbește. Ba Ben Hadad Bahab. De să spun o vorbă românească, amândoi o apă și un pământ. Omul care lipsește din povestirea aceasta și care de fapt e omul spre [muzică] care Dumnezeu a privit întotdeauna e Ilie. Când Ahab aude proorocirea care vine din partea Domnului, Domnul va da mulțimea aceasta de oșteni [muzică] în mâinile tale, oastea aceasta. El se uită de jur împrejur și spune: „Prin cine?
4:26Nu la fel avea să zică Ilie când a urcat pe Muntele Carmelului. Ilie când a urcat pe muntele Carmelului a zis:800 dacă ar spune un lucru. Eu unul singur stau pentru Dumnezeu și știu că am dreptate. [muzică] Câteodată Dumnezeu ne spune să ne dăm în spate. Știți, vreau să vă spun un paradox. Dar cred lucrul ăsta.
02Deși disprețuiți, creștinii sunt cei prin care Dumnezeu ține lumea
4:56Am ajuns în ultima perioadă să observ cu mirare la început și apoi mi am dat seama [muzică] că așa sunt lucrurile și mersul lor, că cei mai disprețuiți [muzică] poate în ultima perioadă sunt creștinii. E o ofensivă împotriva credincioșilor cum n a fost. Creștinismul disprețuit. Suntem făcuți în toate felurile. Suntem ultimii pe lista tuturor și totuși Dumnezeu ține lumea aceasta prin mijlocirea sfinților lui. Dacă biserica asta nu s ar ruga, ar fi cu mult mai rău orașului acesta. Dacă tu nu te ai ruga, ar fi cu mult mai rău casei tale. Noi suntem cei care poate nu suntem [muzică] văzuți, dar spre care privește Dumnezeu.
5:49Uneori paginile sunt pline cu Ahab și cu Ben Hadad, cu Adhab și cu Benhadad. Dar spre cine privește Dumnezeu? Spre omul care a zis: "Eu stau ca martor al faptului că Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat." Aleluia! Câtă diferență între cei doi oameni? Un Ilie care a zis:„Nu mă tulbur". Un Ilie care a spus: „Turnați apă, vedre întregi de apă peste jertfă, pentru că eu știu în cine m am încrezut. Eu cunosc focul celui preaînalt și un Ahab care se întreabă mirat: "Prin cine va lucra Dumnezeu?" că el privind spre el n a văzut niciun [muzică] răspuns. Dar de ce se întâmplă lucrul ăsta? Joi de joi, dacă Domnul ne dă sănătate, vom sta în fața unei rugăciuni.
6:46Îmi doresc o viață trăită prin credință. Cum arată viața trăită prin credință? [muzică]
03Omul neclintit are un trecut care mărturisește că e credincios
6:56Doi oameni stau, unul este ezitant, lipsit de [muzică] orice încredere, cu un trecut în care nu vede nicio urmă de Dumnezeu și altul stă plin de putere, neclintit, [muzică] pentru că și ziua de ieri și ziua de dinaintea celei de ieri au mărturisit despre el că e un om credincios. [muzică] Și vreau să închei în această seară spunându vă despre ceva [muzică] ce ar putea ajuta vieții noastre de credință să fie după placul lui Dumnezeu. S au chinuit cei din Babilon să găsească în viața lui Daniel măcar o urmă de neascultare. Și în toate după ce l au vânat n au găsit nimic. Și atunci au trebuit să inventeze ceva în dreptul lui
04Ca Daniel, răspundem în necaz cu rădăcina zilelor trecute
7:50și au oprit pe orice om să se închine lui Dumnezeul său afară de împărat. Și Biblia spune un lucru că Daniel și aici vreau să rețineți, a făcut cum făcuse mai înainte. Repet, cum făcuse mai înainte. Cheia unei vieți trăită cu Dumnezeu [muzică] este ca în ziua când te împresoară o știrea dușmanului să te bizui pe cea ce ai făcut mai înainte. De ce unii se clatină și cad? De ce unii [muzică] rămân în picioare și nu cad? De ce unii sunt plini de încredere [muzică] și alții sunt atât de fricoși?
8:40Pentru că există în viața omului lui Dumnezeu ceea ce numesc obiceiuri [muzică] duhovnicești. În ziua când te vor împresura necazurile, n o să răspunzi cu inspirația de moment, ci cu rădăcina zilelor trecute. Obiceiurile sunt ceea ce înseamnă răspunsul în ziua necazului. Daniel, netulburat a făcut ceea ce făcuse și mai înainte. [muzică] a deschis larg fereastra, a îngenunchat de trei ori pe zi, s a rugat lui Dumnezeu și a zis: „Pe mine nu mă scoateți [muzică] din ceea ce am făcut o viață întreagă. Eu nu devin în ziua necazului altceva decât am fost, o viață întreagă, pentru [muzică] că ceea ce dă putere vieții mele este ceea ce am strâns cu Dumnezeu în fiecare zi prin obiceiurile sfinte pe care le am cultivat. De ce veniți voi la biserică joia? De ce mă uit la unii dintre dumneavoastră și sunteți nelipsiți de la biserică? Vă spun de ce. Pentru că v ați format un obicei duhovnicesc.
9:48Nu contează dacă microfonul este ținut [muzică] de Miriam sau de niște tineri. Nu contează dacă la pian este Andrei sau altcineva. Nu contează dacă microfonul ăsta îl ține Ianovici sau îl ține Irimia. Contează că v ați format un obicei să vă întâlniți cu Dumnezeu la biserică. Nu contează că uneori poate nu sunt lucrurile așa cum ți le dorești. Tu ai venit pentru [muzică] că tu ai nevoie de rădăcină. Veți, obiceiul sfânt este ceea ce va da putere în ziua [muzică] când Ahab a auzit că Dumnezeu va birui oștirea siriană. A zis: „Prin cine? Pentru că eu n am nimic spre care să pot privi și care să mi dea nădejdea că Dumnezeu va face lucrul acesta prin mine. Dar tu trebuie să înțelegi un lucru. [muzică] Tu va trebui să începi să ți cultivi obiceiuri bune. Vedeți, obiceiurile bune sunt de fapt sursa puterii noastre în ziua necazului, pentru că ele te vor ajuta să fii ce ai fost și ieri și alaltă ieri și de când te ai întâlnit cu Dumnezeu. Și ceea ce ai cultivat în răbdare, ceea ce ai cultivat cu perseverență va rămâne în viața ta și ți va da echilibrul necesar.
11:10[muzică] Vă rog din toată inima să vă gândiți la următorul lucru. Mă adresez tinerilor, dar nu numai, dar tinerilor. Te prinde noaptea la televizor. Fiți atenți ce vă spun.
05Serile în fața ecranelor ne strică somnul și echilibrul
11:31Mulți dintre voi, că i televizor, că i calculator, că i telefon, vă prinde [muzică] noaptea. Voi în timp ce consumați lucrurile acestea care țin de O să spuneți că ați început cu știrile. Ați început cu știrile și ați terminat cu Dumnezeu. Știe ce stai o oră, două, trei, patru și știu foarte mulți tineri care seară de seară ore întregi petrec pe calculator. Poate chiar și oameni maturi, familii care stau în fața televizorului la tot felul de lucruri. Și ascultați mă, [muzică] în timp ce stai la televizor, tu te înstrăinezi extraordinar de cel de lângă tine. una la mână. Doi, în timp ce stai la televizor sau la calculator, totdeauna simți nevoia să ronțăi ceva și începi să ți strici tot ce ține de echilibru și [muzică] de alimentație.
12:31Cei mai mulți oameni, iertați mă, mănâncă ca proștii în fața televizorului. Și a doua zi ți e o ciudă pe tine. Sunteți atenți? Mâncând și consumând câte două trei ore de televizor sau calculator, tu nu mai poți să dormi liniștit. Somnul îți este agitat, te trezești de mai multe ori pe noapte, nu poți susține somnul. Să luați foarte bine ce vă spun eu acuma. [muzică] O să spuneți: „D nu ne vorbește fratele din Biblie. Tot ce vă spune din Biblie și am să vă dau referințe biblice ca să n aveți îndoială. Și dimineața când te trezești, tu tragi de tine cu greu pentru că ești neodihnit. Digestia este extrem [muzică] de grea pentru că ai stat până târziu, pentru că ai înfulecat ce nu trebuia. Ce vă uitați ca niște îngerași?
13:22Să aud un amin și iartă mă, Doamne, ar fi mai de folos. Și când te trezești dimineață în felul acesta neodihnit, devii iritat. Omul neodihnit e iritat. E gata iritat. Nimic nu intri în voie. Când ești obosit, ai tendința să faci greșeli. Când ești neodihnit tot tragi de tine. Nimic nu ți iese la timp. [muzică] Ați observat că atunci când ești neodihnit nu reușești să te îmbraci la timp, să ieși pe ușă la timp. Te duci, poate îți ai mașină sau iei un mijloc de transport și cum ești? Foarte, foarte nervos. Și ce faci când ești nervos? Păi, ești ești
06Culcatul la timp și citirea Bibliei seara pot schimba viața
14:01în trafic ca zmeul. Te oprește poliția, îți dă o amendă. Nu te enervezi mai rău. Un singur obicei bun de a te culca la vreme, de a citi din Biblie seara, poate să schimbe viața. Un singur obicei bun cultivat într un mod stăruitor poate să schimbe viața. Dacă te ai duce mai devreme să te culci la ora acceptabilă, 10 și un pic, dacă ai petreci un 30 de minute citind o carte care îți place, citind ceva care este hrană pentru minte și suflet, dacă i faci o rugăciune înaintea lui Dumnezeu, înainte de a te culca, Dumnezeu va veghea asupra somnului tău.
15:00Dumnezeu va da odihnă ființei tale. Te vei simți dimineața trezit, plin de energie, cu o inimă generoasă și mulțumitoare. Ai pleca cu recunoștință spre locul de muncă. N ai mai fi nervos [muzică] și ai fi binevoitor în trafic. Ai fi deschiți față de cei din jurul tău. De ce? Pentru că un singur obicei bun poate să schimbe întreaga viață. De ce nu te tulburi, Daniel? Pentru ce căutând oamenii ăștia în viața ta n au găsit nici cu lupa [muzică] ceva care să te compromită? Pentru că eu fac ce am făcut și mai înainte. Pentru că m am ținut în fiecare zi a vieții mele de obiceiurile sfinte. Pentru că m am obișnuit să lucrez cu Dumnezeu. M am obișnuit să am ceasuri regulate de rugăciune, un timp special de întâlnire cu Dumnezeu. Pentru că m am obișnuit ca, vedeți, când citești Biblia și te rogi, toate tendințele de exces
07În rugăciune, Dumnezeu ne vorbește despre priorități, odihnă și mișcare
16:00din viața noastră încetul cu încetul dispar. [muzică] Când stai în rugăciune, Duhul lui Dumnezeu te conștientizează și te sensibilizează asupra tuturor aspectelor vieții. Dumnezeu n are tendința să vorbească numai despre îngeri, herafimi și săfim, ci îți va vorbi despre priorități, despre agenda de lucru, îți va vorbi despre tensiuni și conflicte, îți va vorbi până și despre frigider, îți va vorbi până și despre odihnă, îți va vorbi poate și despre o plimbare în parc și de puțin exercițiu. Știți ce spune Biblia în cartea sa? Am luat ceva special ca să realizați că tot ce am aici pentru [muzică] cine vrea sunt lucruri extraordinar de precise. Aleluia! Zaharia 8:5.
16:57Citiți voi, ulițile cetății vor fi pline de băieți și fete care se vor juca pe ulițe. Uite sportul. Nu spune că va fi plin de băieți și fete care stau înghesuiți pe scaune la cinema și stau acolo să holbească. Holbez. Uite puțin sport. Uite puțină părtășie în sensul bun. puține activități. Ca tare se mai supără frații când spun că tinerii ar trebui să facă puțin sport ca să și consume energiile care alinte îi duc în niște Cultivați vă obiceiurile bune. Netulburat a fost Ilie pentru că a adunat cu Dumnezeu.
08Cultivă obiceiul de a calcula bugetul familiei
17:46Ce spune Biblia? Când vrei să construiești un turn? Ce să faci? să stai puțin și să judeci dacă ai cu ce să l termini. Cultivați vă obiceiul de a calcula bugetul familiei. Mă aude cineva? Doamne Dumnezeule, de la lună la lună nu mă ajung. Pentru că n ai un obicei bun să iei pixul și să pui pe hârtie. Știți cum se face un calcul corect? Pot să vă spun cum se face un calcul corect. Când ai luat mai întâi venit, tu spui: "Calculul meu aici [muzică] e al Domnului. Prima dată e al Domnului, după care mă uit la facturi. Atât curentul, atât gazul, atât apa, atât gunoiul și mai întâi de toate trag toate cheltuielile deoparte. [muzică] Apoi zic: "Asta i mâncarea, asta este investiția [muzică] necesară și dacă mai rămâne ceva, mai cumpăr bomboane, dacă nu mă lipsesc luna asta de bomboane."
18:40Bine, e o metaforă. Ați înțeles? Nu. Tu iei banii și unde te vezi cu ochii, acolo te oprești. Calculați,
09Obiceiul odihnei: Hristos le cere ucenicilor să se odihnească
18:50calculați, calculați. Omul trebuie să aibă chibzuință. Făceți vă obiceiul să calculați câți puteți cheltui, cât nu puteți cheltui. Faceți vă obiceiul să vă odihniți. Hristos [muzică] i a luat pe ucenici la o parte și le a zis: „Odihniți vă de acum. Odihniți vă când nu mai puteți, nu continuați să trageți de voi. Formați vă obiceiul de a vă odihni. Când sunteți obosiți, aveți nevoie de odihnă. Nu mai faceți nimic. Opriți vă că oricum o să stricați și lucrurile de care vă ocupați. Un pic la o parte, un pic de odihnă, un pic de meditație sfântă și începeți, că asta vreau să spun și ă îi zice la un moment dat Ahab proorocului, prin cine va prin cine va da Dumnezeu izbăvirea?
19:43Și proorocul îi spune: „Nu prin tine, prin mai marii slujitori care sunt aici." Dar totuși, Ahab continuă și spune: „Și cine va începe lupta?" Și atunci proorocul se întoarce și spune: „Tu [muzică] te a chemat Dumnezeu în această seară la biserică să spună că trebuie să începi să ai o viață biruitoare în Hristos și trebuie să
10Tu începi lupta: promiți azi lui Dumnezeu un obicei bun
20:01începi lupta și în această seară nu pleci de aici până nu i promiți lui Dumnezeu că începi un obicei bun în viața ta. Cine are nevoie să cultive obiceiul de a citi Biblia? pentru că de la o vreme n o mai citește. Să vorbească cu Dumnezeu. Cine în această seară trebuie să schimbe un obicei dăunător? să se culce mai devreme, ca trupul și mintea lui să fie odihnite și dimineața să i dai lui Dumnezeu prospețimea minței tale și să i spui lui Dumnezeu: "Nu cu ochii roșii de nesomn, nu căutând ceasul disperat și căutând să ieși din casă cât mai repede că ai întârziat, pentru că te aprins dimineața pe la televizor, ci cu mintea limpede, după ce ai făcut planurile înaintea lui Dumnezeu și le ai sfințit prin harul lui Dumnezeu și printr o rugăciune, pleci liniștit pe ușă." Cine are nevoie să culce mai devreme? Cine are nevoie să să ia din fața ochiului lui lucruri care strică mintea și trupul? Nu știu. Dar în această seară cineva trebuie să înceapă să cultive un obicei bun.
21:01Bun. Cineva poate e la capitolul în care trebuie să audă ce [muzică] spune Pavel. Dacă ai ceva de împărțit cu aproapele tău, bisericile lui Dumnezeu n au obiceiul [muzică] certurilor de cuvinte. Poate că trebuie să schimbi obiceiul de a fi certăreața casei. Ia să fii tu [muzică] împăciuitoare casei. Nu știu ce obicei de schimbat în această seară și ce obicei trebuie să începi să cultivi. [muzică] Dar începe să cultivi un obicei bun. Cineva dintre voi are nevoie ca începând de astăzi să cultive obiceiul de a spune o vorbă de încurajare celor din casa lui? Aleluia! Te iubesc, mamă! Aleluia! Te iubesc, copil! Și cum ești un copil bun! Te a dat Dumnezeu. Îi mulțumesc Dumnezeu pentru tine. Nu știu ce aș face fără zâmbetul tău. [muzică] Începeți și cultivați un obicei a unei vorbiri care să fie drese cu sare și care să încurajeze pe cei de lângă voi
11Obiceiurile rele pornesc din plictiseală și din timp prost folosit
22:04și porniți într o ofensivă puternică împotriva obiceiurilor rele. Când stau de vorbă cu tineri îngenuncheați, cu tinerii îngenuncheați de obiceiuri care [muzică] sunt extrem de dăunătoare. Știți de unde pleacă? de la plictiseală, de la timp prost folosit, de rairosirea timpului, de la aglomerări inutile, de la faptul că ochii sunt bombardați și mintea e bombardată cu tot felul de lucruri străine voii lui Dumnezeu. Un [muzică] om sănătos se culcă la vreme. Dacă te culci la 10, nu mai există riscul să mănânci la 11. Amin. Și te trezești dimineață. Câți dintre voi cât ați ați reușit să săriți seara peste masă? Chiar dacă v a fost puțin foame când v ați culcat și spre uimirea voastră când v ați trezit dimineață n aveați nici cea mai mică urmă de foame.
23:07Mă oameni buni, spuneți și voi un da măcar să nu mă simt aici că vorbesc singur. De ce? Pentru că mintea ta și a format niște obiceiuri dăunătoare. Mintea ta îți spune la ora 11:00 mănâncă, mănâncă, deschide televizorul că ești plictisit, deschide televizorul și stai acolo. Nici dacă te întreb a doua zi ce ai văzut, nici tu nu știi. Dar dacă ai citit din Biblie, ce desfătare a fost pentru mine azi, capitolul 20. L am citit tot. Eu v am citit numai un sfert din [muzică] el. Urmează o a doua luptă. Urmează o a doua biruință. Urmează apoi o înfrângere care se datorează tot felului nostru de a fi. Sunt cuvintele lui Dumnezeu dătătoare de viață. Ce desfătare sfântă, nu? Ce mi povestești? Ai văzut pastore ce film a venit? Da, știu ce film a venit. El vine împușcă pe vreo doi. Doi împușcă pe vreo trei. Se termină filmul. Asta e de când știu eu filmele. Unii se împușcă pe unii și alții se împușcă pe alții.
24:12Pentru ce aș mai sta să mai dau și bani pe prostiile astea? [muzică] Când cuvântul lui Dumnezeu e plin de viață. Amin. Formați vă obiceiuri sănătoase pentru că în ziua necazului, [muzică] știți cu ce veți răspunde? Cum făcea și mai înainte, a făcut și în ziua necazului. Omul care în zilele de dinainte se roagă, se s a rugat, se va ruga și în ziua necazului. Omul care mai înainte citea Biblia va citi și în ziua necazului. Omul care mai înainte și a pus nădejdea în Dumnezeu și o va pune în Domnul și în ziua necazului. Pentru că obiceiurile sfinte dau puterea să răspunzi situațiilor grele din viață. De
12Hristos avea obiceiuri sfinte, iar puterea vine din perseverență
24:50ce n ai putere? Spun de ce n ai putere. Că nu cultivi obiceiuri sfinte. Tu ai credință în salturi. [muzică] Tu ai o credință în salturi. Mai mai pui puține lemne pe foc, mai faci un foc, te mai încălzești, după care iar e soba rece o lună. Dumnezeu îți spune să ai obiceiuri sfinte. Glorie lui Dumnezeu. Cultivați obiceiuri sfinte. Și asta înseamnă o viață trăită cu Dumnezeu. Histos seară de seară se retrăgea la o parte, se ducea pe munte, se ruga. Histos de fiecare dată avea obiceiuri care erau ale sale și spune Biblia că a intrat în sinagogă după obicei ca să citească din lege. La 12 ani era în templu și explica învățătorilor ceea ce ei citeau în lege. De ce? Pentru că puterea vine în urma acumulării și acumularea vine în urma faptului că faci mereu același lucru în cadență, în perseverență și asta se numește obicei sfânt.
25:52Aleluia! Știți de ce avem nevoie noi? de obiceiuri sfinte [muzică] și avem nevoie să ne lăsăm de obiceiurile dăunătoare, otrăvitoare, care ne mănâncă viața. Eu văd constant printre noi cultivarea de tot felul de obiceiuri. Tăiatul frunze la câini, pierdutul vremei degeaba. Eu n am timp. Tot timpul meu e tare chibzuit. Sper. N am timp. În sensul în care chiar n am timp. Mereu am ceva de făcut. mereu am ceva planificat, mereu am ceva ce mă așteapt, mereu am o rugăciune de făcut, mereu am o ușă de deschis, mereu am de făcut ceva. Și atunci dacă îți cultivi obiceiul de a ți planifica lucrurile, [muzică] știți câți oameni pierd vremea la serviciu? Știți câți oameni stau, se duc la serviciu și așteaptă să treacă timpul? Planifică să fii. Știi ce spune Biblia? Să nu lucrezi doar de ochii stăpânului tău. Să știi că deasupra ochilor stăpânului tău sunt ochii tatălui ceresc. și să faceți toate lucrurile ca înaintea lui Dumnezeu, spune Biblia, cultivați obiceiuri sfinte și Dumnezeu ne va binecuvânta. Și vreau să ne ridicăm.
27:08Vreau să întreb în numele Domnului Iisus, ce credeți că spune Duhul [muzică] Sfânt în această seară? La întrebarea cine va începe lupta? Tu. Tu. Cine va începe lupta? Tu trebuie să ai o luptă cu niște obiceiuri nesănătoase, o luptă să cultivi niște lucruri bune. Se spune că toamna se numără bobocii. Hai să începem ceva în toamna asta. Să nu se audă cuvântul Domnului care spune: „Vara a trecut, secerișul s a isprăvit și noi tot nu suntem mântuiți. Haideți să începem toamna într un mod înțelept. Haideți să cultivăm un obicei sănătos, duhovnicesc. Haideți în această seară la întrebarea cine va începe lupta. Să spui încep lupta. Cine în această seară e decis să înceapă o luptă cu obiceiuri dăunătoare, cu obiceiuri nesănătoase și să cultive obiceiuri duhovnicești pline pline de sevă în viața lui. E cineva? E cineva? Aleluia! Noi, Doamne, eu, tu, trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu și fă o rugăciune și spune așa: Ajută mă să mă dezbr dezbar de obiceiurile rele și să dobândesc, Doamne, obiceiuri bune.
28:23Împreună ne rugăm Domnului. Aleluia! Dumnezeule inile noastre pentru această noastră pentru ziua ta glorie rugăm.
Live miercuri 18:30 și duminică 17:00
După pasaj, personaj și temă
Predici înrudite
-
Tema · Încredere în Dumnezeu
Părtășia Frățească
18 iulie 2021 · Florin Ianovici
-
Tema · Încredere în Dumnezeu
Nu-l asculta și nu te învoi
15 august 2021 · Florin Ianovici
-
Tema · Încredere în Dumnezeu
Mi-am istovit puterea fără folos
28 iunie 2024 · Florin Ianovici
-
Personaj comun · Ilie
Și lemnele ude ard
23 mai 2021 · Florin Ianovici