Tu știi cu adevărat

Oamenii apar de-al lungul vieții tale, în diferite puncte și își dau cu părerea dacă meriți sau nu, dacă ești bine sau nu. Să nu uiți niciodată că singurii care cunosc toată călătoria ești tu și cu Dumnezeu. De aceea ceea ce știi tu și ceea ce știe El contează cu adevărat.

Nu încurajez înstrăinarea de semeni, ci te îndemn să nu lași pe cei ce nu te cunosc și nici nu știu prin ce ai trecut, să arbitreze viața ta. În ochii oamenilor viața ta apare pe detalii sau segmente, dar înaintea lui Dumnezeu este un întreg.

Tu știi suișurile și coborâșurile.

Tu știi plânsul și bucuria.

Tu știi întunericul și zorile.

Tu știi frica și curajul.

Tu știi cât ai dat și cât ai luat.

Tu știi sărăcia și belșugul.

De fapt doar tu știi costul a tot ce înseamnă viața ta.

Ce am învățat e că deseori trecem prin anumite greutăți nu din cauza noastră, ci ca să ajungem la inima unor oameni. Nu orice zdrobire este pedeapsa încăpăținării sau răzvrătirii. Uneori este modul lui Dumnezeu de a te folosi în viețile altora.

La fel de bine am învățat că ceea ce am dobândit cu ajutorul Lui nu este un merit al capacității mele, ci felul iubirii Lui de a mă odihni.

Să ai o pâine, e odihnă.

Să ai un acoperiș, e odihnă.

Să ai ce îmbrăca, e odihnă.

Să ai un venit, e odihnă.

Și această odihnă o dă Dumnezeu.

Viața ta a fost ca un arc. Cu cât necazurile te-au tras mai în spate, cu atât mai departe a fost trasă săgeata izbăvirii. Chiar acum te simți întins precum coarda unui arc și te întrebi: de ce, Doamne? Te uiți la adâncimea necazurilor tale și nu înțelegi.

Uităm ușor că ceea ce construiește Dumnezeu în viețile noastre e durabil. Un bloc înalt are săpată o temelie adâncă. La început nu vezi decât groapa. Doar tu o știi și Dumnezeu. Apoi ceilalți vor vedea clădirea și se vor mira. Dar tu știi costul. Dumnezeu înalță prin smerire. Și aceasta costă.

Când ne împărtășim cu trupul și sângele Mântuitorului, ni se spune: „... Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o...” 1 Cor 11:23-24

Pâinea care hrănește a fost frântă.

Pâinea care s-a înmulțit a fost frântă.

Pâinea frumoasă pe care alții o judecă sau invidiază mai întâii a fost frântă.

Ce crește Dumnezeu, mai întâi frânge.

Ce înmulțește Dumnezeu, mai întâi frânge.

Acum ești în momentul frângerii, al zdrobirii, dar va veni și momentul creșterii și al înmulțirii.

Dar acesta nu o știu mulți. O știi tu și cu Dumnezeu.