Deuteronom 26, textul
- 1Când vei intra în țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni și te vei așeza în ea,
- 2să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să le pui într-un coș și să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.
- 3Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea și să-i spui: ‘Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în țara pe care Domnul a jurat părinților noștri că ne-o va da.’
- 4Preotul să ia coșul din mâna ta și să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău.
- 5Apoi să iei iarăși cuvântul și să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puțini inși și s-a așezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic și mare la număr.
- 6Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit și ne-au supus la grea robie.
- 7Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul și a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre.
- 8Și Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni.
- 9El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere.
- 10Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!’ Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
- 11Apoi să te bucuri, cu levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ți le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ție și casei tale.
- 12După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei, și ei să mănânce și să se sature în cetățile tale.
- 13Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Am scos din casa mea ce este sfințit și l-am dat levitului, străinului, orfanului și văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale.
- 14N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuințare necurată și n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.
- 15Privește din Locașul Tău cel Sfânt, din ceruri, și binecuvântează pe poporul Tău Israel și țara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinților noștri, țara aceasta în care curge lapte și miere.’
- 16Astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți poruncește să împlinești legile și poruncile acestea; să le păzești și să le împlinești din toată inima ta și din tot sufletul tău.
- 17Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rânduielile Lui și vei asculta de glasul Lui.
- 18Și azi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui
- 19și îți va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă și în măreție, și vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ți-a spus.”